Schizofrenia este o boalǎ psihicǎ severǎ ce apare cel mai frecvent la tineri. Cauzele exacte sunt necunoscute dar se presupune cǎ intervine un cumul de factori biologici (genetici, hormonali, imunologici), psihologici şi sociali. Un rol important în declanşarea bolii îl joacǎ consumul de substanţe ce afecteazǎ creierul (drogurile, în special cele care perturbǎ percepţia normalǎ inducând iluzii sau halucinaţii).

Aceste substanţe accentueazǎ un dezechilibru preexistent între diverşi neuromediatori care asigurǎ comunicarea între celulele creierului. Tabloul clinic este complex, cel mai adesea apǎrând simptome de tip productiv (halucinaţii, deliruri), simptome de tip deficitar (dificultǎţi în procesarea informaţiilor, dezinteres pentru igiena personalǎ şi vestimentarǎ, dezinteres pentru relaţiile sociale, dezinteres pentru activitǎţi intelectuale, rǎcealǎ în plan afectiv), comportamente bizare, inexplicabile pentru cei din jur, scǎderea coerenţei în exprimare etc. Halucinaţiile se referǎ la capacitatea individului bolnav de a percepe voci (adesea rǎutǎcioase la adresa sa aparţinând unor persoane strǎine sau cunoscute), imagini, mirosuri neplǎcute, un gust anormal al alimentelor, atingeri sau lovituri, care pentru cei din jur nu existǎ. Delirurile sunt convingeri cu tematicǎ diversǎ (cel mai adesea de urmǎrire, persecuţie, relaţie specialǎ cu divinitatea sau demonii, influenţe negative exercitate de la distanţǎ asupra minţii şi corpului persoanei afectate, pierderea intimitǎţii propriilor gânduri care pot fi auzite de alţii, furate sau transmise la mai departe) imposibil de combǎtut prin argumente logice sau fapte. Datoritǎ absenţei totale a capacitǎţii de a pune la îndoialǎ halucinaţiile sau delirurile, persoana afectatǎ de boalǎ pierde contactul cu realitatea celor din jur, trǎind aproape exclusiv în lumea halucinaţiilor şi delirurilor proprii. De asemenea, nu acceptǎ sub nici o formǎ posibilitatea ca acest trǎiri neobişnuite pentru anturaj sǎ fie consecinţa unei boli care-i afecteazǎ creierul şi judecata logicǎ. Lipsa conştiinţei bolii sau frica de respingere din partea celorlal?i întârzie sau blocheazǎ adresarea la medic.

Debutul real al bolii este de cele mai multe ori omis datoritǎ simptomelor de tip deficitar care sunt mai puţin alarmante pentru anturaj decât delirurile, halucinaţiile sau bizareriile verbale şi comportamentale. Din aceastǎ cauzǎ, tratamentul medicamentos ajunge sa fie adesea târziu instituit, fapt poate influenţa negativ evoluţia ulterioarǎ a bolii. Înainte de apariţia delirurilor, persoana trǎieşte o stare de anxietate (fricǎ anormalǎ) indusǎ de trǎiri stranii de tipul sentimentului de modificare a propriului corp, a propriei personalitǎţi sau a lumii din jur care pare nefamiliarǎ, strǎinǎ, ciudatǎ. Anxietatea induce tulburǎri de somn care ar putea constitui un semnal de alarmǎ. Apariţia halucinaţiilor şi delirurilor cu conotaţii negative sau ameninţǎtoare pentru individ va accentua anxietatea ducând la abuz de alcool, tutun sau droguri ilicite cu efecte liniştitoare.

Schizofrenia presupune existenţa mai multor episoade de boalǎ ce alterneazǎ cu perioade mai lungi sau mai scurte de remisiune completǎ (dispariţia simptomelor de boalǎ pentru o perioadǎ) sau incompletǎ (prezenţa permanentǎ a unor simptome de boalǎ într-o formǎ atenuatǎ). Tratamentul episoadelor de boalǎ se face folosind în special medicamente care înlǎturǎ capacitatea pacientului de a percepe lucruri pe care cei din jur nu le pot percepe şi care îmbunǎtǎţesc capacitatea de procesare normalǎ a informaţiilor. Tratamentul episoadelor de boalǎ implicǎ supraveghere permanentǎ, efectuându-se obligatoriu în spital.

Netratatǎ, schizofrenia compromite continuarea studiilor sau cariera profesionalǎ a persoanelor afectate deoarece episoadele netratate de boalǎ duc la o scǎdere a rǎspunsului la tratamentul medicamentos, cu spitalizǎri îndelungate şi remisiune incompletǎ a simptomelor. Sub un tratament eficient instituit de la primele simptome de boalǎ şi continuat apoi cu un tratament de prevenţie a altor episoade de boalǎ, se poate obţine reîntoarcerea individului în familie, societate sau la locul de muncǎ.