Orar
Prof. Dr.
Pompilia Dehelean
LUNI
MIERCURI
VINERI
1500 - 2200
Prof. Dr.
Liana Dehelean
MARTI
JOI
1500 - 2200
Dr.
Popa Elena Daniela
MARTI
JOI
1500 - 2000
Dr.
Bucatos Bianca Oana
LUNI
MIERCURI
VINERI
1500 - 2200
PENTRU PROGRAMARILE TELEFONICE VA RUGAM SA SUNATI DUPA ORA 15
- Telefon: 0356 419 383 -

Cabinet Medical Psihiatrie dr. DEHELEAN


Cabinetul lucreaza in regim privat si in contract cu CJASTM.

La consultatiile in colaborare cu CJASTM sint necesare urmatoarele acte:

  • bilet de trimitere de la medicul de familie
  • acte asigurare
  • card de sanatate
  • copie dupa cartea de identitate

SERVICII


Presupune examenul psihiatric prin:

  • anamneza;
  • evaluarea severitatii simptomelor cu ajutorul scalelor de evaluare (anxietate, depresie, manie, obsesionalitate, deficit de memorie, personalitate);
  • psihodiagnostic (testare psihologica).

Dispensarizare psihiatrica in scopul prevenirii recaderilor.

  • tratament medicamentos;
  • psihoeducatie (informatii despre tulburarile psihice si tratamentul acestora);
  • tratament suportiv;
  • strategii de reabilitare psiho-sociala;
  • interventie in criza.

Dispensarizare psihiatrica in scopul ajustarii dozelor si evaluarea eficacitatii tratamentului de intretinere.

Consilierea si psihoterapia cognitiv-comportamentala: Teoria cognitiva asupra aparitiei tulburarilor psihice sustine un concept provenit din filosofia stoica si anume ca nu evenimentele sunt cele care ne misca, ci modul in care le interpretam. Pe scurt, gandurile stau la baza emotiilor si comportamentului. Un individ interpreteaza evenimentele tinand cont de experienta sa anterioara stocata in asa numitele "scheme cognitive" sau convingeri profunde. Acestea sunt reprezentate de toate cunostintele individului la momentul respectiv despre sine si lume. Schemele cognitive sunt implicate in procesele de invatare, interpretare (dau un sens experientei traite) si predictie. In situatiile in care datorita unor evenimente traumatice in copilarie schemele cognitive sunt distorsionate, vor genera presupuneri si ganduri automate care vor fi si ele distorsionate contribuind la aparitia panicii si depresiei.

Teoria comportamentala sustine ca un comportament maladaptativ (anormal) este dobandit prin invatare in urma unor evenimente traumatizante anterioare.

De obicei tehnicilor de psihoterapie cognitiva li se asociaza tehnici de terapie comportamentala (desensibilizare in caz de fobii, relaxare prin training autogen in cazul starilor anxioase caracterizate prin tensiune musculara, etc)

Consilierea si psihoterapia familiala (vezi capitolul psihoterapie).



Psihoterapia familiala sistemica isi propune sa amelioreze relatiile disfunctionale si tulburarile de comunicare dintre membrii unei familii. Nu exista familii normale sau anormale, insa exista familii functionale si disfunctionale.

Familia este conceputa ca un sistem deoarece intre membrii acesteia se stabilesc relatii reciproce mai mult sau mai putin clare, rigide si etice. Sistemul familial e alcatuit la randul sau din subsisteme (sisteme mai mici) constituite pe criterii precise: rolul jucat in familie si pozitia ierarhica (subsistem parental sub autoritatea caruia trebuie sa se afle subsistemul copiilor), varsta (subsistemul copiilor, al bunicilor), sexul (subsistemul fratilor sau al surorilor).

In mod normal relatiile dintre membrii familiei trebuie sa fie:

  • clare: in ceea ce priveste ierarhia in familie
  • flexibile permitand membrilor familiei sa se adapteze momentelor cheie ale ciclului familial sau presiunilor sociale, profesionale, religioase la care familia este supusa. Ciclul familial presupune o succesiune de evenimente cheie in destinul unei familii (curtare, casatorie, aparitia, cresterea copiilor, separarea de copii, separarea de partenerul de viata). Acest ciclu implica si o evolutie a relatiilor dintre membrii familiei datorita schimbarilor de rol si responsabilitati ce vin odata cu trecerea timpului. In familiile disfunctionale, aceste momente cheie devin momente de criza, deoarece adaptarea la aceste situatii se face prin amplificarea rigiditatii relatiilor intre membrii familiei (acestia nu cauta mai multe variante de a solutiona problemele, ci se cramponeaza de una singura, nefunctionala). Este important de stiut ca etapele ciclului familial pot constitui factori de vulnerabilitate circumstantiala pentru debutul unor tulburari psihice grave (schizofrenie, dependenta de droguri)
  • etice: presupunand un schimb in care cineva ofera raspunzand nevoilor sau asteptarilor celuilalt care primeste. Acest schimb trebuie sa fie reciproc si echilibrat pentru ca o relatie sa devina corecta si durabila.

Comunicarea intre membrii familiei se face atat verbal cat si nonverbal (prin mimica, gesturi, un anume comportament). Tulburarile de comunicare constau in faptul ca fie, partenerii nu au rabdare sa se asculte unul pe celalalt, fie comunicarea are loc mai ales nonverbal (prin violenta fizica) sau exista o neconcordanta intre mesajul verbal si cel nonverbal generand astfel confuzie sau erori de interpretare.

Asociaţia Europeană de Psihoterapie Integrativă defineşte "integrativă" orice metodă care exemplifică sau dezvoltă o combinaţie conceptuală, principială, teoretică între două sau mai multe abordări specifice sau care reprezintă un model de integrare ca atare. Legat de aceasta, există o obligaţie etică a psihoterapeuţilor integrativi de a dialoga cu colegii de diverse orientări profesionale şi de a rămâne informaţi cu privire la descoperirile în domeniu.

Psihoterapeutul integrativ aplică elemente din diferite teorii psihoterapeutice şi construieşte strategia de intervenţie în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client. O idee fundamentală a psihoterapiei integrative constă în faptul că toate formele de terapie sunt eficiente si au adus domeniului resurse bune prin cercetări ştiinţifice, teorii, metode, tehnici şi proceduri de lucru ce vin în sprijinul dezvoltării umane şi tratamentului spre însănătoşire. Psihoterapia integrativă promovează flexibilitatea şi integrarea în modul de abordare al problemelor.

O doctrină centrală este aceea ca nici o terapie individuală nu este perfect adecvată pentru orice situaţie - Psihoterapia integrativă promovează aşadar flexibilitatea abordării şi subscrie la menţinerea standardelor de excelenţă în serviciile pentru clienţi, în training şi supervizare. Astfel, când psihoterapeuţii integrativi creează diferite strategii, tehnici şi construcţii pentru rezolvarea diverselor situaţii, acest proces nu se face hazardat, ci într-o manieră bazată pe intuiţia clinică şi o cunoaştere solidă şi clară a problemelor existente şi a soluţiilor necesare.

Psihoterapia Integrativă:

  • pune în prim plan abordările particulare şi combinate în tratarea diverselor probleme;
  • acordă prioritate factorilor comuni tuturor genurilor de psihoterapie;
  • pune un accent deosebit pe o atitudine de respect, empatie, onestitate şi egalitate cu privire la personalitatea clientului;
  • psihoterapeutul afirmă integritatea şi umanitatea celuilalt dar şi a sieşi.

Psihoterapia integrativă afirmă importanţa asigurării unui mediu potrivit, în care creşterea şi vindecarea pot avea loc într-un spaţiu intersubiectiv creat împreună de către client şi terapeut. (www.irpi.ro)

Elaborarea de materiale educative scrise este necesara pentru o mai buna informare asupra tulburarilor psihice (destigmatizare, debut, tablou clinic, evolutie, complicatii, tratament, cresterea compliantei la tratament) fiind complementara psihoeducatiei facute de medic in cadrul consultatiei propriu-zise.

Aceste materiale constau in monografii sau pliante puse la dispozitia pacientului.

Eficienta unui tratament medicamentos se bazeaza nu numai pe constatarile subiective ale pacientului sau ale medicului curant, ci mai ales pe un protocol standardizat international si riguros de observare, cuantificare si inventariere a prezentei si intensitatii simptomelor de boala sau efectelor secundare ale medicatiei.

Se fac masuratori clinice nespecifice (tensiune arteriala, puls, circumferinta abdominala, greutatea, etc.), sau specifice (cuantificarea intensitatii simptomelor prin scale de evaluare), masuratori paraclinice (analize de laborator: glicemie, hemoleucograma, profil lipidic, nivelul insulinei, prolactinei, dozarea concentratiei plasmatice a unor medicamente, etc.).

Activitatea de cercetare necesita un efort suplimentar atat din partea pacientului cat si din partea medicului, si are la baza cosnimtamantul informat al pacientului.

Programari


Am primit solicitarea Dvs pentru programare! O sa fiti contactat(a) din partea Cabinetului pentru confirmare

Ziua / ora:

Galerie foto

Cabinetul nostru

TULBURARI PSIHICE

TULBURARILE DE SOMN

SOMNUL este o stare fiziologicǎ periodicǎ reversibilǎ, caracterizatǎ prin abolirea conştiinţei şi diminuarea reactivitǎţii la stimuli. În funcţie de nivelul activitǎţii cerebrale, somnul a fost subîmpǎrţit în SOMN NON REM care are patru stadii de profunzime şi SOMN REM (somn superficial, numit şi somn cu vise). Somnul profund predominǎ în prima parte a nopţii, se caracterizeazǎ printr-o mai mare stabilitatea a funcţiilor vitale (numǎr de respiraţii, frecvenţǎ cardiacǎ, tensiune arterialǎ) şi are rol în refacerea metabolicǎ a organismului. Somnul superficial predominǎ în a doua parte a nopţii, se caracterizeazǎ printr-o instabilitate a funcţiilor vitale (risc de accidente vasculare cerebrale sau infarcte miocardice) şi are rol în consolidarea informaţiilor mnezice. Somnul este precedat de o stare numitǎ hipnagogicǎ ce necesitǎ relaxarea prealabilǎ a individului. Trezirea se face trecând printr-o stare numitǎ hipnopompicǎ. Durata normalǎ a somnului poate varia între 5 ore şi 8 ore de la un individ la altul.

Importanţa somnului:

  • 1. REFACERE METABOLICǎ ŞI CONSERVARE A ENERGIEI: în timpul somnului NON REM sunt secretaţi hormoni cu rol de stimulare a sintezelor metabolice (de exemplu hormonul de creştere)
  • 2. MEMORIE: Succesiunea ciclurilor somn NON REM- somn REM pe parcursul nopţii are rol în consolidarea informaţiilor achiziţionate pe parcursul stǎrii de veghe.
  • 3. CREATIVITATE: în timpul somnului, abolirea asociaţiilor bazate pe schemele rigide ale gândirii logice oferǎ oportunitatea formǎrii de noi asociaţii între informaţiile stocate în depozitele memoriei.
  • 4. APǍRARE A ORGANISMULUI: în timpul somnului se secretǎ melatoninǎ, hormon care stimuleazǎ imunitatea mediatǎ celular (ce apǎrǎ organismul de viruşi, paraziţi şi celulele canceroase) şi detoxificǎ organismul de radicalii liberi ai oxigenului.

Tulburǎrile somnului:

  • INSOMNIILE sunt tulburǎri caracterizate printr-o scurtare patologicǎ a duratei somnului însoţitǎ de obosealǎ, respectiv de sentimentul unui somn insuficient şi neodihnitor. Este important de ştiut cǎ insomniile sunt adesea primul semnal de alarmǎ al decompensǎrii psihice. Insomnia de adormire este definitǎ prin întârzierea instalǎrii somnului pentru o duratǎ ce depǎşeşte o jumǎtate de orǎ. Apare mai ales în anxietatea generalizatǎ şi se însoţeşte de un somn superficial (cu multe treziri) şi coşmaruri de tip anxios. O altǎ cauzǎ o poate constitui consumul de substanţe/droguri stimulante. Insomnia de trezire este caracteristicǎ depresiei şi este definitǎ prin trezirea devreme dimineaţa (orele 3-4 dimineaţa) cu imposibilitatea readormirii. Scurtarea necesarului de somn apare în mod normal odatǎ cu îmbǎtrânirea şi se datoreazǎ scǎderii secreţiei de melatoninǎ. Scurtarea patologicǎ a necesarului de somn apare în episodul maniacal din tulburarea afectivǎ bipolarǎ. în acest caz, persoana, deşi doarme 2-4 ore pe noapte, nu simte obosealǎ şi nevoia psihologicǎ de recuperare a deficitului de somn.
  • HIPERSOMNIILE se caracterizeazǎ printr-o creştere a duratei normale a somnului. Pot apǎrea la unele persoane cu tulburare afectivǎ bipolarǎ, la persoanele cu afecţiuni cardiace şi obezitate, sau cu apnee nocturnǎ.
  • COŞMARURILE pot apǎrea în stǎrile anxioase (tematicǎ de urmǎrire, cǎdere în gol), depresive (morţi, cimitire), sau în tulburarea de stres posttraumatic (visarea repetitivǎ a evenimentului traumatizant numit psihotraumǎ). Cele care apar în a doua parte a nopţii (atunci când durata somnului REM e mai mare) sunt elaborate, bizare şi joacǎ probabil un rol important în procesarea cognitivǎ a evenimentelor traumatizante din starea de veghe. Coşmarurile din prima parte a nopţii sunt replici identice ale evenimentului traumatizant, evocând incapacitatea individului de a se adapta la psihotraumǎ.
  • "PARALIZIA DE TREZIRE" apare în faza hipnopompicǎ, la trezirea din somnul REM. Deoarece somnul REM se caracterizeazǎ prin hipotonie muscularǎ, persoana trǎieşte pentru câteva secunde sentimentul neplǎcut al paraliziei.
  • SOMNAMBULISMUL apare în somnul NON REM şi se caracterizeazǎ prin comportament automat în timpul somnului (sculare din pat, mutare de obiecte, pǎrǎsirea domiciliului) şi amnezia episodului în starea de veghe.

ALCOOLISMUL

O persoanǎ poate trece prin diferite stadii ale consumului de alcool de la cel experimental (care este tipul de alcool preferat, care este doza la care rezistǎ fǎrǎ sǎ se intoxice), la consumul integrat social ce respectǎ normele culturale (ce tip de alcool, în ce cantitate şi în ce situaţii trebuie consumat), apoi la consumul dǎunǎtor sǎnǎtǎţii (abuzul de alcool) şi în final la dependenţǎ biologicǎ de alcool. Dacǎ în principiu o persoanǎ parcurge primele douǎ stadii fǎrǎ sǎ ajungǎ în situaţia de a depǎşi frontiera criticǎ spre abuzul de alcool, se considerǎ cǎ nu are probleme legate de consumul de alcool. Prin "alcoolic" se înţelege persoana care a depǎşit stadiul consumului integrat social, trecând la stadiul consumului dǎunǎtor sǎnǎtǎţii sau, mai grav, în stadiul dependenţei biologice de alcool. Consumul dǎunǎtor sǎnǎtǎţii (abuzul de alcool) se referǎ la intoxicaţii repetate în ciuda consecinţelor negative ale alcoolului asupra persoanei în cauzǎ: probleme de sǎnǎtate, probleme în familie, la locul de muncǎ, accidente de circulaţie.

Se spune cǎ o persoanǎ este dependentǎ de alcool dacǎ prezintǎ urmǎtoarele criterii:

  • Consum de alcool în cantitǎţi şi pe durate mai mari decât îşi propune individul
  • Utilizarea timpului în scopul procurǎrii şi consumului de alcool
  • Continuarea consumului de alcool în ciuda efectelor nocive pe care acesta le are asupra sǎnǎtǎţii
  • Întâietatea alcoolului faţǎ de familie şi carierǎ
  • Toleranţǎ la alcool (obişnuinţa organismului cu alcoolul prin adaptare enzimaticǎ la nivelul ficatului) cu necesitatea creşterii dozelor de alcool pentru a obţine acelaşi efect. Atât timp cât ficatul se adapteazǎ eliminând alcoolul din organism, toleranţa creşte. Odatǎ cu afectarea în timp a ficatului, toleranţa se prǎbuşeşte şi individul se intoxicǎ la doze de alcool iniţial bine tolerate.
  • Dorinţǎ imperioasǎ de a consuma alcool
  • Dorinţǎ şi încercǎri repetate de a opri consumul de alcool.
  • Apariţia reacţiei de sevraj la întreruperea bruscǎ a consumului de alcool. Reacţia de sevraj complicatǎ sau nu cu crize convulsive, poate culmina cu starea de delirium tremens ce poate pune adesea în pericol viaţa individului, în condiţiile unui tratament neadecvat.

Este important de subliniat cǎ dacǎ o persoanǎ ajunsǎ în stadiul de dependenţǎ biologicǎ la alcool reia consumul de alcool dupǎ o perioadǎ de abstinenţǎ totalǎ (secundarǎ sau nu unei cure de dezintoxicare), starea de dependenţǎ se reinstaleazǎ. Din aceastǎ cauzǎ Societatea Alcoolicilor Anonimi susţine cǎ "pentru un alcoolic un pahar este prea mult, iar o mie sunt prea puţine".

Ca şi în cazul oricǎrei dependenţe faţǎ de droguri, etiologia alcoolismului este multifactorialǎ implicând întâlnirea a trei elemente: persoana vulnerabilǎ, accesul uşor la alcool şi normele sociale. Vulnerabilitatea spre toxicomanie are origini genetice dar şi personologice. Este important de subliniat cǎ antecedentele heredo-colaterale de alcoolism nu condamnǎ individul, ci doar transmite riscul de a deveni şi el dependent de drog. Existenţa a cel puţin douǎ tipuri de alcoolism (primar, neprecedat de vreo suferinţǎ psihicǎ) şi secundar unei suferinţe psihice (de exemplu depresia) implicǎ existenţa a cel puţin douǎ categorii de persoane vulnerabile:

  • cele care consumǎ alcool pentru efectul euforizant al acestuia şi crearea "paradisului artificial" pe care nu-l pot obţine prin alte mijloace naturale (de obicei hobby-uri)
  • cele care consumǎ alcool pentru efectul "anestezic" al acestuia (pentru a uita, a se refugia în somn) în condiţiile unei suferinţe psihologice preexistente ("automedicaţie").

Deşi este o substanţǎ cu efect anestezic şi efecte deprimante importante asupra sistemului nervos central pe lângǎ multiple efecte nocive asupra întregului organism, procurarea alcoolului nu este îngreunatǎ de necesitatea vreunei reţete cu regim special, iar producǎtorii nu sunt obligaţi sǎ atenţioneze cumpǎrǎtorii asupra multiplelor efecte nocive.

DEMENŢELE

DEMENŢA este o deteriorare psihicǎ globalǎ, dobânditǎ, progresivǎ şi spontan ireversibilǎ. Demenţa Alzheimer este o demenţǎ degenerativǎ a cǎrei cauzǎ nu este cunoscutǎ şi a cǎrei progresie poate fi cel mult încetinitǎ de cǎtre medicaţie. Boala afecteazǎ centrii memoriei de scurtǎ duratǎ din lobii temporali implicaţi în achiziţionarea informaţiilor noi şi apoi se extinde în zonele parieto-occipitale (afectând capacitatea de calcul, recunoaşterea obiectelor, orientarea în spaţiu şi recunoaşterea fizionomiilor) şi în zonele frontale afectând funcţiile executive (capacitatea de planificare a unei acţiuni pe etape, de automonitorizare, de previziune a consecinţelor unei acţiuni), raţionamentul, gândirea abstractǎ şi discernǎmântul persoanei. În final dupǎ ce întreg cortexul este afectat, boala poate progresa subcortical cu apariţia tulburǎrilor de deglutiţie, a caşexiei şi a decesului.

Debutul bolii este insidios, adesea trecut cu vederea de cǎtre familie, care pune tulburǎrile de memorie şi greşelile de judecatǎ pe seama vârstei persoanei în cauzǎ. Când persoana afectatǎ de demenţǎ este scoasǎ din rutina zilnicǎ şi îşi pierde reperele spaţiale prin schimbarea mediului ambiant (spitalizare sau schimbarea domiciliului), se decompenseazǎ prin faptul cǎ automatismele de care se servea înainte nu mai sunt suficiente pentru adaptarea la nou. În acest context devin evidente deficitele mnezice importante, greşelile majore de raţionament, tulburǎrile grave de comportament şi perturbǎrile ritmului somn-veghe. Din nefericire de abia în acest stadiu familia se decide sǎ cearǎ ajutor medical de specialitate şi se pune diagnosticul de demenţǎ.

In demenţǎ pot apǎrea trǎiri de tipul delirului de prejudiciu, caz în care persoana afectatǎ este convinsǎ cǎ membrii anturajului apropiat i-au furat actele sau banii la care nu mai are acces din cauzǎ cǎ a uitat unde se aflǎ.

Demenţele de cauzǎ vascularǎ (dintre care cele mai importante sunt demenţa multiinfarct şi lacunarismul cerebral) prezintǎ, alǎturi de diverse deficite cognitive şi semnele neurologice de focar lǎsate de accidentele vasculare repetate de tip ischemic sau hemoragic. Aceste accidente sunt rezultatul unor embolizǎri cu punct de plecare situat în inimǎ sau din ateroamele carotidiene sau al unor pusee de hipertensiune. Afectarea globalǎ a psihismului se datoreazǎ, în acest caz, fie unui numǎr mare de infarcte localizate în cortexul cerebral, fie unor mici infarcte sau hemoragii situate subcortical în zone importante ce fac legǎtura între cortex şi restul sistemului nervos central (capsula internǎ). Accidentele vasculare cerebrale pot fi evidenţiate tomografic ca, de altfel, şi atrofia corticalǎ.

Din punct de vedere clinic şi terapeutic, demenţele vasculare pun urmǎtoarele probleme:

  • adesea se complicǎ cu stǎri confuzionale, care au ca rǎsunet clinic accentuarea dezorientǎrii temporo-spaţiale, halucinaţii vizuale, anxietate, nelinişte psihomotorie mergând pânǎ la agitaţie nocturnǎ, când starea confuzionalǎ accentuatǎ vesperal se asociazǎ cu scurtarea şi fragmentarea somnului ce poate apare în mod normal la o persoanǎ vârstnicǎ.
  • terenul somatic ce genereazǎ accidentele vasculare: cardiopatie ischemicǎ, diabet, hipertensiune. Decompensarea acestor boli în caz de tratament inadecvat, duce şi la decompensare cognitivǎ, în afara riscului vital pe care-l presupune prezenţa acestor boli.
  • comorbiditatea mare cu depresia. Aceasta, la rândul ei, agraveazǎ deficitul cognitiv, în condiţiile în care, spre deosebire de bolnavul cu demenţǎ Alzheimer, care nu realizeazǎ cǎ este bolnav, persoana cu demenţǎ vascularǎ îşi conştientizeazǎ deficitele pe care le prezintǎ.

O formǎ destul de frecventǎ de demenţǎ este demenţa cu corpi Lewy care pune probleme serioase de tratament deoarece se manifestǎ prin halucinaţii vizuale şi semne extrapiramidale ce contraindicǎ iniţierea unui tratament neuroleptic.

Alte demenţe afecteazǎ personalitatea şi conduita socialǎ înainte de a cuprinde întregul creier, cum este demenţa prefrontalǎ Pick.

SCHIZOFRENIA

Schizofrenia este o boalǎ psihicǎ severǎ ce apare cel mai frecvent la tineri. Cauzele exacte sunt necunoscute dar se presupune cǎ intervine un cumul de factori biologici (genetici, hormonali, imunologici), psihologici şi sociali. Un rol important în declanşarea bolii îl joacǎ consumul de substanţe ce afecteazǎ creierul (drogurile, în special cele care perturbǎ percepţia normalǎ inducând iluzii sau halucinaţii).

Aceste substanţe accentueazǎ un dezechilibru preexistent între diverşi neuromediatori care asigurǎ comunicarea între celulele creierului. Tabloul clinic este complex, cel mai adesea apǎrând simptome de tip productiv (halucinaţii, deliruri), simptome de tip deficitar (dificultǎţi în procesarea informaţiilor, dezinteres pentru igiena personalǎ şi vestimentarǎ, dezinteres pentru relaţiile sociale, dezinteres pentru activitǎţi intelectuale, rǎcealǎ în plan afectiv), comportamente bizare, inexplicabile pentru cei din jur, scǎderea coerenţei în exprimare etc. Halucinaţiile se referǎ la capacitatea individului bolnav de a percepe voci (adesea rǎutǎcioase la adresa sa aparţinând unor persoane strǎine sau cunoscute), imagini, mirosuri neplǎcute, un gust anormal al alimentelor, atingeri sau lovituri, care pentru cei din jur nu existǎ. Delirurile sunt convingeri cu tematicǎ diversǎ (cel mai adesea de urmǎrire, persecuţie, relaţie specialǎ cu divinitatea sau demonii, influenţe negative exercitate de la distanţǎ asupra minţii şi corpului persoanei afectate, pierderea intimitǎţii propriilor gânduri care pot fi auzite de alţii, furate sau transmise la mai departe) imposibil de combǎtut prin argumente logice sau fapte. Datoritǎ absenţei totale a capacitǎţii de a pune la îndoialǎ halucinaţiile sau delirurile, persoana afectatǎ de boalǎ pierde contactul cu realitatea celor din jur, trǎind aproape exclusiv în lumea halucinaţiilor şi delirurilor proprii. De asemenea, nu acceptǎ sub nici o formǎ posibilitatea ca acest trǎiri neobişnuite pentru anturaj sǎ fie consecinţa unei boli care-i afecteazǎ creierul şi judecata logicǎ. Lipsa conştiinţei bolii sau frica de respingere din partea celorlal?i întârzie sau blocheazǎ adresarea la medic.

Debutul real al bolii este de cele mai multe ori omis datoritǎ simptomelor de tip deficitar care sunt mai puţin alarmante pentru anturaj decât delirurile, halucinaţiile sau bizareriile verbale şi comportamentale. Din aceastǎ cauzǎ, tratamentul medicamentos ajunge sa fie adesea târziu instituit, fapt poate influenţa negativ evoluţia ulterioarǎ a bolii. Înainte de apariţia delirurilor, persoana trǎieşte o stare de anxietate (fricǎ anormalǎ) indusǎ de trǎiri stranii de tipul sentimentului de modificare a propriului corp, a propriei personalitǎţi sau a lumii din jur care pare nefamiliarǎ, strǎinǎ, ciudatǎ. Anxietatea induce tulburǎri de somn care ar putea constitui un semnal de alarmǎ. Apariţia halucinaţiilor şi delirurilor cu conotaţii negative sau ameninţǎtoare pentru individ va accentua anxietatea ducând la abuz de alcool, tutun sau droguri ilicite cu efecte liniştitoare.

Schizofrenia presupune existenţa mai multor episoade de boalǎ ce alterneazǎ cu perioade mai lungi sau mai scurte de remisiune completǎ (dispariţia simptomelor de boalǎ pentru o perioadǎ) sau incompletǎ (prezenţa permanentǎ a unor simptome de boalǎ într-o formǎ atenuatǎ). Tratamentul episoadelor de boalǎ se face folosind în special medicamente care înlǎturǎ capacitatea pacientului de a percepe lucruri pe care cei din jur nu le pot percepe şi care îmbunǎtǎţesc capacitatea de procesare normalǎ a informaţiilor. Tratamentul episoadelor de boalǎ implicǎ supraveghere permanentǎ, efectuându-se obligatoriu în spital.

Netratatǎ, schizofrenia compromite continuarea studiilor sau cariera profesionalǎ a persoanelor afectate deoarece episoadele netratate de boalǎ duc la o scǎdere a rǎspunsului la tratamentul medicamentos, cu spitalizǎri îndelungate şi remisiune incompletǎ a simptomelor. Sub un tratament eficient instituit de la primele simptome de boalǎ şi continuat apoi cu un tratament de prevenţie a altor episoade de boalǎ, se poate obţine reîntoarcerea individului în familie, societate sau la locul de muncǎ.

TULBURAREA OBSESIV COMPULSIVA (TOC)

Numele acestei boli exprimǎ simptomele ce pot apǎrea în tabloul clinic: obsesii şi/sau compulsii. Boala debuteazǎ în general la adultul tânǎr, dar uneori şi în copilǎrie. O parte dintre persoanele care fac ca adulţi de aceastǎ boalǎ, au avut în copilǎrie diverse ticuri. Predispuse spre tulburare obsesiv-compulsivǎ ar fi persoanele, care tind spre perfecţionism, ordine şi verificǎri.

OBSESIILE sunt gânduri, imagini, fobii (de murdǎrie sau microbi), îndoieli (referitoare la executarea corespunzǎtoare a unor acte automate: stinsul luminii, închisul robinetului, închisul uşii, etc.), cugetǎri îndelungate (ruminaţii) dar lipsite de finalitate pe teme banale (ordonarea unor obiecte) sau metafizice (unde se sfârşeşte Universul) sau tendinţe (nefinalizate) spre acte stânjenitoare sau agresive (înjurǎturi, blasfemii, aruncatul în gol de la înǎlţime). Obsesiile sunt intruzive, persistente şi recurente, revenind chinuitor şi parazitând mintea individului. Cel mai adesea, acesta însǎ nu-şi pierde contactul cu realitatea, considerând obsesiile ca fiind produse iraţionale ale propriei minţi (conştiinţa bolii pǎstratǎ).

COMPULSIILE sunt acte fizice sau mentale concepute adesea ca mecanisme de a contracara anxietatea generatǎ de obsesii. Dacǎ persoana în cauzǎ are îndoiala obsesivǎ cǎ nu a închis uşa, vor apǎrea compulsiile de verificare. Dacǎ individul are fobia obsesivǎ de microbi, vor apǎrea compulsiile de evitare a contaminǎrii în urma contactului cu obiecte sau alte persoane, respectiv compulsiile de spǎlare şi dezinfectare. Aceste acte nu sunt eficiente decât pentru o scurtǎ duratǎ, motiv pentru care sunt repetate exagerat (spǎlatul pe mâini cu frecare pânǎ la provocarea de rǎni ale pielii) şi uneori ritualic (verificǎri repetate de un anumit numǎr fix de ori, cu semnificaţie specialǎ pentru individ). Ritualurile sunt uneori folosite pentru a preîntâmpina evenimente nedorite şi pot implica şi alte persoane din anturaj. Alte compulsii se referǎ la numǎratul repetitiv al anumitor obiecte.

Persoana afectatǎ realizeazǎ caracterul excesiv al compulsiilor.

Adesea, obsesiile, compulsiile şi anxietatea genereazǎ stǎri depresive repetate ce mascheazǎ uneori diagnosticul dezvǎluindu-l de abia dupǎ remiterea simptomelor depresive.

Boala netratatǎ are o evoluţie cel mai adesea fluctuantǎ, cu perioade caracterizate printr-o simptomatologie mai intensǎ şi perioade caracterizate printr-o ameliorare a simptomelor.

Tratamentul tulburǎrii obsesiv-compulsive este complex şi îndelungat implicând administrarea de tratament medicamentos în doze mari (antidepresive, anxiolitice, uneori antipsihotice) şi psihoterapeutic (psihoterapie cognitiv-comortamentalǎ).

TULBURARILE AFECTIVE: TULBURAREA DEPRESIVA RECURENTA SI TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA

Depresia este o tristeţe patologicǎ prin intensitatea sa, modul de apariţie (spontan sau cu ritmicitate sezonierǎ), durata îndelungatǎ (sǎptǎmâni - luni de zile) şi lipsa de reactivitate a indiviudului la evenimentele cu semnificaţie pozitivǎ. Ea are determinism exogen reactiv (reacţia depresivǎ), nevrotic pe fond de personalitate vulnerabilǎ (nevroza depresivǎ) sau endogen (tulburarea depresivǎ recurentǎ, respectiv tulburarea afectivǎ bipolarǎ). Uneori intensitatea depresiei este atât de mare încât perturbǎ grav raţionamentul logic cu apariţia delirului depresiv (depresia psihoticǎ), respectiv sistemul de valori al individului cu apariţia ideaţiei sau tentativelor suicidare. Spre deosebire de tristeţea normalǎ, depresia afecteazǎ întreaga viaţǎ psihicǎ a individului cu apariţia: inapetenţei, scǎderii în greutate, izolǎrii sociale, dezinteresului faţǎ de activitatea sexualǎ, activitatea profesionalǎ sau casnicǎ, respectiv faţǎ de hobby-uri. Energia individului este redusǎ, iar tulburǎrile de concentrare a atenţiei şi secundar cele ale memoriei de scurtǎ duratǎ contribuie la scǎderea randamentului profesional. Acest fapt nu face decât sǎ accentueze sentimentele de autodevalorizare ale individului (incapacitate, inutilitate, culpabilitate) contribuind la întreţinerea stǎrii depresive. Gândirea devine lentǎ, cu sentimentul lipsei ideilor şi a soluţiilor la problemele curente sau existenţiale. Lipsa speranţei în viitor (pesimism), incapacitatea de a se bucura de prezent alǎturi de rememorǎri dureroase ale evenimentelor triste din trecut pot duce la apariţia ideaţiei suicidare. Un prim simptom al depresiei îl poate constitui apariţia insomniei de trezire (în jur de ora 3-4 dimineaţa). În aceste momente, intensitatea depresiei este mare, la fel ca şi riscul suicidar. Pot apǎrea de asemenea, coşmaruri cu tematicǎ depresivǎ (cimitire, rude sau prieteni decedaţi). Este important de reţinut cǎ depresia nu duce în mod obligatoriu la suicid (85% dintre depresivi NU comit suicid), ci doar la o restrângere TEMPORARǍ a libertǎţii de gândire a individului, a capacitǎţii de a întrevedea mai multe soluţii posibile la o anume problemǎ.

Unele persoane experimenteazǎ un singur episod depresiv în viaţǎ. Altele însǎ, vor trece prin mai multe episoade depresive ce constituie TULBURAREA DEPRESIVǍ RECURENTǍ.

Mania este o veselie patologicǎ prin intensitate, mod de apariţie, duratǎ şi reactivitate. Ea alterneazǎ cu depresia în cazul TULBURǍRII AFECTIVE BIPOLARE, fǎcând tratamentul acestei boli destul de dificil datoritǎ întârzierii diagnosticului (atunci când primele episoade sunt de tip depresiv) şi datoritǎ virajelor dispoziţiei afective de la un pol la altul. Mania se însoţeşte şi ea de afectarea raţionamentului logic (delirul maniacal) precum şi de dezinhibiţie extremǎ în plan alimentar, sexual şi social (familiaritate excesivǎ). Nevoia de somn se reduce la câteva ore pe noapte, fǎrǎ a resimţi obosealǎ a doua zi. Persoana este excesiv şi nejustificat de veselǎ, adoptând o vestimentaţie extravagantǎ, un exces de podoabe şi un comportament de satisfacere a tuturor plǎcerilor. Optimismul şi încrederea excesivǎ în forţele proprii fac din persoana aflatǎ în episod maniacal, una nechibzuitǎ în luarea deciziilor şi gestionarea banilor. În planul gândirii, individul experimenteazǎ o multitudine de idei sau planuri de viitor, ce se deruleazǎ cu rapiditate. Acest fapt poate duce la o creştere a ritmului vorbirii sau chiar la o incoerenţǎ aparentǎ a discursului, generatǎ de faptul cǎ individul nu poate vorbi cu viteza în care gândeşte. Uneori starea maniacalǎ se întrepǎtrunde cu cea iritabilǎ sau chiar depresivǎ (episoadele mixte). În acest caz existǎ riscul agresivitǎţii îndreptate spre alte persoane, respectiv împotriva propriei persoane.

Atât depresia, cât şi mania se pot însoţi de anxietate, abuz de alcool sau alte droguri.

Tratamentul precoce şi susţinut al acestor boli este important deoarece poate menţine individul în sânul familiei şi în câmpul muncii şi nu în ultimul rând, poate diminua riscul pe care stressul permanent îl poate avea asupra stǎrii de sǎnǎtate a creierului şi a organismului în general.

TULBURARILE ANXIOASE

În limitele normalitǎţii, rolul fricii este important pentru supravieţuire prin semnalizarea unui pericol exterior sau a unei disfuncţii în organism. Frica mobilizeazǎ individul în plan psihologic (creşte performanţele cognitive) şi pregǎteşte fizic organismul pentru luptǎ sau fugǎ. Frica patologicǎ apare sub forma tulburǎrilor anxioase de sine stǎtǎtoare (anxietatea generalizatǎ, tulburarea de panicǎ, fobiile, tulburǎrile de stress acute sau posttraumatice, tulburǎrile de adaptare), respectiv în debutul sau ca o complicaţie a unor boli psihice mai grave (depresia recurentǎ, tulburarea bipolarǎ, schizofrenia, tulburarea obsesiv-compulsivǎ).

Când frica este paroxisticǎ şi deosebit de intensǎ, poartǎ numele de ATAC DE PANICǍ. Acesta poate surveni consecutiv unei psihotraume (reacţia acutǎ la stres), consecutiv confruntǎrii cu un obiect fobogen (fobiile) sau spontan şi imprevizibil (tulburarea de panicǎ).

Atacul de panicǎ se manifestǎ prin simptome psihice, corporale şi comportamentale:

  • Frica de moarte iminentǎ, frica de a nu pierde controlul, frica de a innebuni.
  • Lipsǎ de aer, nod în gât, palpitaţii, disconfort abdominal, senzaţii imperioase de a urina sau defeca, ameţealǎ, furnicǎturi, tremurǎturi, paloare sau valuri de cǎldurǎ.
  • Nelinişte sau inhibiţie psiho-motorie.

Frica patologicǎ fǎrǎ obiect (persoana nu poate preciza motivul fricii), resimţitǎ pe toatǎ durata zilei şi accentuatǎ seara poartǎ numele de ANXIETATEA GENERALIZATǍ. În acest caz, individul presimte un pericol viitor pe care însǎ nu-l poate defini. În consecinţǎ, apare o stare chinuitoare de aşteptare tensionatǎ. Aceastǎ tensiune resimţitǎ atât în plan psihic, cât şi fizic genereazǎ incapacitatea individului de a se relaxa şi duce la apariţia insomniei de adormire. Somnul persoanei anxioase este superficial (cu treziri frecvente dar cu capacitatea de a readormi) şi coşmaruri cu tematicǎ anxioasǎ (urmǎrire, cǎdere în gol, examene). Tensiunea se manifestǎ în plan fizic prin încordare muscularǎ cu apariţia durerilor de cap, durerilor în piept, lombalgiilor sau crampelor musculare. Apar tresǎriri la zgomote (sonerie, telefon), iar în plan psihic, accese de nervozitate generate de starea de iritabilitate. Adesea anxietatea generalizatǎ se însoţeşte de îngrijorare în legǎturǎ cu viitorul sau cu problemele vieţii de zi cu zi. Un alt simptom important al anxietǎţii generalizate este neliniştea psiho-motorie, mai accentuatǎ seara. Somnul superficial şi scurtat este resimţit ca neodihnitor generând alǎturi de tensiunea muscularǎ şi psihicǎ o stare de obosealǎ. Apar de asemenea, tulburǎri de concentrare a atenţiei şi consecutiv acestora, tulburǎri ale memoriei de scurtǎ duratǎ, ce dispar odatǎ remiterea episodului de anxietate generalizatǎ.

Atât depresia, cât şi mania se pot însoţi de anxietate, abuz de alcool sau alte droguri.

FOBIILE sunt frici patologice cu obiect, dar iraţionale şi exagerate în raport cu gradul de periculozitate al obiectului ce le genereazǎ. Fobiile simple sunt produse de animale, spaţii înguste (claustrofobia), înǎlţime, furtuni sau vederea sângelui. Fobia socialǎ este frica de a vorbi în public, iar agorafobia este definitǎ ca frica de spaţii aglomerate sau închise de unde scǎparea este dificilǎ. Tulburǎrile fobice se manifestǎ prin atac de panicǎ la întâlnirea cu obiectul fobogen, comportament de evitare a situaţiilor fobogene sau de securizare în situaţiile fobogene şi anxietate anticipatorie în cazul în care situaţia generatoare de fricǎ nu poate fi evitatǎ.

Reacţia acutǎ la stress este provocatǎ de un eveniment extrem de traumatizant (catastrofe naturale sau provocate de om) numit psihotraumǎ. Se manifestǎ printr-un atac de panicǎ extrem de intens, senzaţia de disperare şi neajutorare, inhibiţie sau agitaţie psihomotorie.

Reacţia de stress posttraumatic apare la unele dintre persoanele la câteva luni dupǎ o reacţie acutǎ la stres. Se manifestǎ prin retrǎirea dureroasǎ a scenelor traumatizante la care persoana a luat parte sub forma rememorǎrilor involuntare sau coşmarurilor nocturne. Dispoziţia afectivǎ este anxioasǎ cu evitarea persoanelor sau locurilor ce evocǎ psihotrauma.